Fráncfort, 19 oct (EFE).- El artista alemán Anselm Kiefer reclamó hoy, cuando le fue otorgado el Premio de la Paz de los Libreros Alemanes, que se mire de frente a los mitos y a los espacios vacíos, devastados por el paso de la historia. Seguir leyendo el arículo

Foto y Vídeo relacionado

Ampliar fotografía

"Después de la guerra, ocuparse de la mitología era algo sospechoso. Resultaba evidente lo peligroso que era cuando la política usaba los mitos y los instrumentalizaba", dijo Kiefer en referencia al pasado nazi.

"Pero, ¿no es más peligroso sepultar los mitos en el inconsciente colectivo en lugar de confrontarse con ellos de manera que sean visibles para todos?", se preguntó Kiefer, el primer artista plástico en recibir el Premio de la Paz de los Libreros Alemanes.

Para Kiefer, la ciencia no tiene la fuerza para sustituir las imágenes míticas, sobre todo ante el hecho de que el optimismo acerca del progreso, del que son abanderados muchos científicos, ha terminado por convertirse también en un mito.

En su opinión, la tendencia a huir de los mitos está emparentada también con la de hacer desaparecer todo lo que recuerde una devastación o lo que nos haga confrontarnos con espacios vacíos.

Eso ha ocurrido en Alemania dos veces: primero, después de la II Guerra Mundial y, luego, después de la caída del Muro de Berlín y la desaparición de la extinta República Democrática Alemana (RDA), añadió.

"Las heridas no se curaron sino que se escondieron de manera vergonzante. No se ocultaron sólo los edificios sino todo aquello que los nazis habían tocado", dijo Kiefer en referencia a la posguerra.

Cuatro décadas más tarde, tras la caída del muro de Berlín, también empezó a ocultarse todo aquello que había ocurrido durante cuarenta años en el Este de Alemania.

"En esa época escribí que debía dejarse todo como estaba, como si fuera un museo. La extinta RDA como museo del socialismo realmente existente que se hubiera podido visitar los fines de semana, con controles en la frontera", dijo Kiefer.

Pero eso, advirtió el artista, no era una propuesta programática sino un juego con la frontera.

"Lo que sí se hubiera podido hacer es dejar la frontera entre los dos estados alemanes completamente vacía y trabajar sobre la llamada franja de la muerte como se trabaja sobre un jardín Zen", dijo.

 Miercuri, la ora 12, într-o sală de judecată a Înaltei Curţi, a fost citită decizia de condamnare la 15 ani de închisoare a generalilor în rezervă Mihai Chiţac şi Victor Athanasie Stănculescu, în dosarul privind revoluţia de la Timişoara. Stănculescu a absentat de la acest moment. Chiţac a fost prezent, iar la ieşire a declarat: „Facem cum spune legea. Ce credeţi, că o să plec din ţară? Rămâne să mă gândesc şi să văd cum o să procedez“. Vestea condamnării sale l-a prins pe generalul Victor Stănculescu la spital. „Eu sunt la spital. Sunt bolnav de pleurezie“. Ora 17. Poliţiştii au apărut, cu mandatul în mână la uşa blocului în care locuieşte generalul Chiţac. Mult mai rapidă a fost armata de care de transmisiuni tv care aşteptau operaţiunea în faţa scării blocului.

Evenimentul a avut acoperire naţională în cele mai mici detalii. Chiar şi bătrânelul paşnic, ocupat cu vopsirea scării generalului Chiţac, a avut rolul său în această descindere istorică: nu a vrut să-i deschidă uşa poliţistului rămas pe dinafară. Chiţac a fost ridicat live iar armata de ziarişti a smuls o singură declaraţie, la întrebarea „ce veţi face?“: „Ce pretind legile“. Toată atenţia s-a îndreptat apoi spre Stănculescu. Acesta ieşise din spital şi tocmai organiza o conferinţă de presă. La ora 18, generalul Victor Athanasie Stănculescu, îmbrăcat la patru ace, a avut şi el porţia sa de mediatizare. „Îmi pare rău că judecătorii nu m-au tratat ca pe un general şi să mă condamne la moarte“ – a spus Stănculescu. Conferinţa de presă a durat circa 40 de minute şi la ultima parte a acesteia au asistat şi poliţişti. Ca să nu genereze un scandal în direct, abia la ora 18.40, când a terminat de vorbit, a fost preluat de poliţişti şi dus la Capitală.

Condamnaţi după 10 ani

Generalii în rezervă Mihai Chiţac şi Vic tor Athanasie Stăn culescu au fost, ieri, condamnaţi definitiv la câte 15 ani de închisoare în dosarul revoluţiei de la Timişoara. Concret, cei doi generali sunt acuzaţi de faptul că, în decembrie 1989, au ordonat Armatei să tragă în manifestanţi. Practic, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul celor doi generali şi a menţinut decizia de condamnare dată de instanţa inferioară, care i-a găsit vinovaţi pe cei doi generali de săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav. Procesul revoluţiei de la Timişoara s-a lăsat şi cu plata unor daune de peste un milion de euro. Instanţa supremă a dispus ca cei doi generali condamnaţi la închisoare să plătească, în solidar cu Ministerul Apărării, despăgubirile cerute de părţile civile din proces. Potrivit deci ziei judecătorilor, peste 200 revo luţionari vor primi daune de aproape 4 milioane de lei cu titlu de daune morale şi materiale.

Totuşi, nu toate părţile civile constituite în dosar vor beneficia de despăgubiri. Aceasta pentru că judecătorii Înaltei Curţi au constatat că unele cereri au fost formulate tardiv, iar altele sunt nefondate sau inadmisibile. Aceste decizii i-au nemul ţumit pe revoluţionari, cu atât mai mult cu cât oamenii au fost obligaţi şi la plata a 300 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. „Decizia de menţinere a pedepsei pentru cei doi inculpaţi este corectă, dar din punct de vedere al daunelor sentinţa este injustă, iar unii revoluţionari nici nu s-au auzit pe lista strigată în sală“, a declarat, ieri, imediat după pronunţarea deciziei de condamnare, Teodor Mărieş, preşedintele Asociaţiei 21 decembrie 1989.

Procesul Revoluţiei de la Timişoara a durat mai bine de zece ani de zile. Prima sentinţă în dosar s-a dat în 1999, atunci când instanţa supremă i-a condamnat pe Victor Athanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac la câte 15 ani de închisoare pentru omor deosebit de grav şi la câte opt ani de detenţie pentru tentativă la omor deosebit de grav. Imediat, în apărarea celor doi a sărit procurorul general al României care a promovat recurs în anulare, unul din motive fiind faptul că expertiza medico-legală psihiatrică privitoare la inculpatul Victor Athanasie Stănculescu nu a fost efectuată în condiţiile prevăzute de lege. În aceste condiţii, în anul 2004, Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis rejudecarea celor doi generali.

Un an mai târziu, judecătorii instanţei supreme au admis efectuarea unei expertize psihiatrice cu internare a lui Victor Athanasie Stănculescu. Decizia de atunci a stârnit reacţii negative din partea revoluţionarilor, care au susţinut că, după 14 ani de la producerea evenimentelor, o astfel de probă nu ar mai fi utilă. În ianuarie 2006, expertiza medico-legală efectuată lui Athanasie Stănculescu, la Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici“ din Bucureşti, la cererea instanţei, arăta că generalul nu are tulburări de natură a-i modifica capacitatea psihică, situaţie în care acesta poate răspunde penal pentru faptele sale. 4 aprilie 2007 a fost ziua în care generalii acuzaţi de omor deosebit de grav şi-au dat seama că nu prea au scăpare.

Din nou, un complet de trei judecători al instanţei supreme a hotărât condamnarea celor doi generali în rezervă la câte 15 ani de închisoare şi degradarea militară a lor. Stănculescu şi Chiţac au făcut uz şi de ultima cale de atac : recursul la completul de nouă judecători. Miracolul sperat de generali nu s-a produs. După mai multe amânări de pronunţare, instanţa supremă le-a respins recursurile, aşa că Stănculescu şi Chiţac se vor reîntâlni la puşcărie, unde urmează să-şi ispăşească pedepsele.

Info plus:

„Trebuia să mă trimită în faţa plutonului de execuţie ca pe un general”

Înainte de a fi ridicat, generalul a făcut o serie de afirmaţii explozive. Astfel, el a declarat că regretă că a predat puterea - preluată cu ajutorul armatei de la comunişti - unei societăţi civile care nu era destul de matură la acel moment. „Am schimbat regimul prin forţă militară. Am avut putere asupra sistemului, căruia i-am dat mână liberă şi regret acum pentru că nu a ieşit aşa cum am gândit eu atunci“, a declarat Stănculescu. El a precizat că şi-ar dori să aibă din nou „sistemul în mână“. „Aş vrea să am din nou sistemul în mână, dar de data aceasta n-aş mai da puterea. Aş păstra-o până când societatea civilă ar fi destul de matură să o primească“, a spus Stănculescu.

„În loc să mă trimită în faţa plutonului de execuţie ca pe un general al Armatei Române, magistraţii m-au trimis lângă puşcăriaşi“, a mai precizat generalul Stănculescu, spunând că nu-i este frică, aşa cum nu i-a fost frică niciodată.

¿El fin de Estados Unidos como superpotencia?

La victoria es esquiva a los soldados en Irak o Afganistán, la economía norteamericana se enfrenta a una de la peores crisis desde la de 1929 y hasta el propio credo liberal de Estados Unidos es cuestionado en sus cimientos.

De Caracas a Teherán, se proclama que la crisis significa la caída del "imperio" y los propios aliados de Washington mencionan la emergencia de un mundo multipolar, reequilibrado por potencias como China, India o Brasil. Peer Steinbrück, ministro de Finanzas alemán, rompió un tabú al vaticinar hace dos semanas que "Estados Unidos va a perder su estatus de superpotencia del sistema financiero mundial", que pasaría a ser "multipolar".

En una sonada columna publicada por The Observer en Londres, el politólogo John Gray escribió que "vivimos un giro geopolítico histórico, en el que el equilibrio de poderes mundial está siendo alterado irrevocablemente. La era de liderazgo global norteamericano iniciado en la Segunda Guerra Mundial se terminó".

Sin embargo, a la hora de definir un orden alternativo faltan respuestas claras y una mayoría de especialistas piensa que Estados Unidos seguirá dominando, aunque más no sea por inercia. Pero que ya no podrá hacerlo solo.

En la lista de hombres más ricos del mundo hay menos norteamericanos que antes y cada año aparecen más nombres de Rusia, India o México. Pero todos hacen negocios en inglés y las plazas de Nueva York y Londres marcan la pauta.

"No hay duda de que Estados Unidos seguirá siendo la potencia global dominante", aseguró a la AFP Nicholas Burns, profesor de política internacional y diplomacia en la Universidad Harvard de Massachusetts (este). "Nuestro poderío militar y nuestra influencia política no tienen rival", agrega Burns. "Y Estados Unidos seguirá siendo la mayor economía del mundo, con ventajas como la capacidad de innovar, la biotecnología y la nanotecnología".

Burns admite que la crisis se convirtió, en plena recta final de la carrera por acceder a la Casa Blanca entre el demócrata Barack Obama y el republicano John McCain, en "la principal preocupación estratégica" de Estados Unidos. "El gran desafío para el próximo presidente, va a ser liderar de manera más eficaz nuestra política global, fortaleciendo alianzas y asociaciones en cada continente", dijo este veterano de la diplomacia norteamericana.

Es decir que para mantenerse a la cabeza, Washington deberá dialogar más con los demás, por ejemplo en el ámbito de la ONU. Si Estados Unidos sigue siendo "superpotencia", dejará al menos se actuar como "hiperpotencia". "Necesitamos -señala Burns- una red multilateral más fuerte para atender los grandes problemas transnacionales de la economía, el terrorismo o el cambio climático".

El retorno de Estados Unidos al multilateralismo pondría fin a la 'doctrina Bush' inaugurada por el actual presidente, George W. Bush, según la cual la superpotencia no necesitaba de los demás para manejar la agenda mundial.

Junto con el unilateralismo, la crisis también se está llevando lo que quedaba en pie del "consenso de Washington", es decir el credo liberal preconizado por Estados Unidos a través de los organismos de Bretton Woods.

La nacionalización de facto de parte del sistema financiero norteamericano no ha logrado todavía revertir el derrumbe de Wall Street, pero fue vivida como una revancha por países que hicieron oídos sordos al "consenso de Washington".

Algunos arriesgan hipótesis más osadas. Según Raymond Lotta, politólogo marxista y autor del libro 'America in decline' ('Norteamérica en decadencia'), "la crisis se está desarrollando en el ámbito global, de una manera explosiva e impredecible" y la envergadura del salvamento de 700.000 millones de dólares muestra que amenaza al sistema capitalista. "No se trata de socialismo para los ricos ni de un salvamento para la gente, es capitalismo de emergencia para los ricos y capitalismo más brutal para el resto", comentó Lotta.