caut un story pentru un reportaj

Submitted by inda on Mon, 23/06/2008 - 19:55.

Sunt jurnalista si caut pentru un reportaj povestea unui (e)migrant care a plecat pentru prima oara spre Spania cu o masina Dacia (eventual proprietate personala). Cunoasteti un astfel de caz? Daca da si vreti sa colaboram astept mesajele voastre. Pentru mai multe detalii puteti sa-mi scrieti si pe adresa de e-mail: inda.popescu@gmail.com.

( categories: )
carpiber's picture

intrebare

poate fi si Merecedes ?? sau, obligatoriu neaosa jucaria Startrek?

nu din pacate. ideea e sa

nu din pacate. ideea e sa fie dacie de orice fel...  nu e in nici un caz reclama (-:. se va incerca in masura in care se poate reconstituirea calatoriei... este vorba despre un reportaj filmat. daca stii pe cineva mi-ai fi de mare ajutor...

carpiber's picture

idea e buna, dar ce facem...cum ramine cu IDEA !!

caci cu story, si fara head, greu ne vom reveni din shock, sau vom iesi din acest potential well, dupa cum nici ce-i prea far and above ne poate convinge de adevaratele noastre feelings....

si restul mai pui tu de la tine, cind te lamuresti ce fel de sory board vrei !

si nu mi-o lua in nume de rau, si nu crede in polemicile fara discernamint...

carpiber's picture

te cred, da eu-s Canuta

nu te pot ajuta, cind ma refeream la aceasta marca n-o facui aleatoriu, mai am ceva determinism in mine, si ceva simbolism geto-trac, însa ma surpinde faptul cum vrei sa faci sa intre povestile noastre reale în sistemul tau de idei si valori, numai Dacie sa fie !!!

zau asa, Viata-i mai interesanta si mai frumoasa în varianta "live", fara retusuri, si fara prejudecati, de care ...vai, ne/ma credeam scapat...

ca-i cam rod muvi ce vrei tu, e clar...imitatie schematica si simplista a Padurii Sfinte, naiba s-o ia si pe aia, si pe cei ce va induc ideile astea "noi", caci scapai de Omu Nou, si iaca apare altul...

halal sa ne fie, si sa ne traiasca Realesii....inainte era doar Unu, un Reales....amu, sint girla !!

pacat, mare pacat, ca nu invatam nimic din Istoria noastra, si se permanentizeaza o mentalitate absolut anormal, de neimaginat pt. zilele de azi, adica ceea de a forta Viata sa se adapteze Gindirii si nu invers !!!

mai era unu cu "Din Gîndirea...", si uite unde ajunseram....lumea a-IV-a, ceva nou sub Soare, da chiar nou de tot....

adio, si ma retrag înainte de-a ma izbi iar valul pe la spate, sau nostal(iti)giile ....

detalii...

Nu pot sa dau mai multe amanunte despre acest proiect. Nu eu il coordonez... doar fac o documentare. Daca voi gasi Dacia plimbareata voi discuta mai multe cu proprietarul sau soferul ei ei pe e-mail.

carpiber's picture

sa-i întrebam si pe EI !!!

Tăriceanu cu Ferrari de împrumut, atracţia nunţii de la Monte Carlo
La nunta lui, consultantul politic Dan Andronic a mutat pentru un weekend scena politică românească pe Coasta de Azur.

Nuntă în paradis. Consultantul politic Dan Andronic şi avocata Monica Comşea s-au căsătorit duminică seară pe Coasta de Azur. A fost o nuntă cu 100 de invitaţi, care au fost găzduiţi începând cu ziua de joi la unul dintre cele mai luxoase hoteluri din zonă, Vista Palace (4 stele). Doar rezervarea camerelor şi masa pentru nuntă l-au costat pe Andronic, potrivit unor surse din interiorul hotelului, 82.600 de euro.
Costurile au fost însă mult mai mari, pentru că tot ce s-a consumat la restaurant şi la bar de-a lungul weekendului urma să fie trecut ulterior tot pe nota de plată a consultantului politic.

Şi s-a consumat mult, după cum susţin sursele citate, oaspeţii având „gusturi rafinate“. Majoritatea, nume grele din mediul politic şi de afaceri din România.
Cel mai important nuntaş a fost cu siguranţă premierul României, Călin Popescu Tăriceanu. Legăturile dintre familia Tăriceanu şi familia Andronic sunt multiple. Andronic este consilierul numărul 1 al premierului, iar soţia lui Tăriceanu este foarte veche şi foarte bună prietenă cu Monica Comşea, ele fiind colege în acelaşi cabinet de avocatură.
Tăriceanu n-a fost însă singurul premier sosit la eveniment. Adrian Năstase, care venise la Forumul de la Crans-Montana, a participat şi el la nuntă, însoţit de Dana Năstase. Ei au venit la hotel duminică seară şi au plecat luni dimineaţă la ora 5.00, cu destinaţia Atena, unde începea Congresul Internaţionalei Socialiste.
Naşul mirilor a fost unul neaşteptat. Este vorba despre Dan Ioan Popescu, fostul ministru al Economiei în guvernul Năstase, astăzi cercetat în legătură cu provenienţa averii sale fabuloase. Tăriceanu, Năstase şi DIP sunt doar trei dintre milionarii în euro care au venit la nunta lui Andronic. Pe lista invitaţilor a mai figurat şi Dan Fischer, un om de afaceri apropiat tuturor celor care au condus România în ultimii 10-15 ani, dar şi Dorin Cocoş, soţul celebrei Elena Udrea care însă a preferat să participe în ţară la şedinţa conducerii PD-L.
Lista invitaţilor VIP la nunta de pe Coasta de Azur a fost onorată de prezenţa altor lideri politici importanţi, precum Miron Mitrea (şeful de campanie electorală al PSD), Cozmin Guşă (preşedintele PIN), Dorin Marian (şeful Cancelariei primului-ministru), Vlad Moisescu (consilier al premierului Tăriceanu).
A participat, de asemenea, şi Cătălin Harnagea, fost şef al spionajului românesc. După cum se vede, când e vorba de Coasta de Azur, culoarea politică nu mai contează, aproape fiecare partid având reprezentanţi de seamă la nunta lui Andronic. Singurii care au lipsit de la nuntă sunt democrat-liberalii. Se confirmă astfel din nou că PSD, PNL şi PC sunt partide încuscrite.
Nunta a fost „ieşită din comun“, după cum spuneau unii invitaţi. Dan Andronic a comandat şi a primit la pachet un sobor de patru preoţi care au oficiat slujba în aer liber, pe terasa hotelului, având în fundal panorama Principatului Monaco. Cea mai consumată băutură a fost şampania, care a curs din plin. Potrivit estimărilor unui chelner, s-au băut în jur de 100 de sticle de şampanie. La 90 de euro bucata. De asemenea, s-a comandat „foarte, foarte multă mâncare“ şi multă a rămas neconsumată.
Nunta a durat, ca-n poveşti, trei zile şi trei nopţi. Potrivit unor surse din interior, vineri seară au fost organizate două petreceri, una a burlacilor şi cealaltă exclusiv feminină, ziua de sâmbătă fiind dedicată mersului la plajă, cumpărăturilor în staţiunea luxului, Monte Carlo. Seara, mulţi dintre invitaţi au luat pulsul celebrelor cazinouri.
Luni dimineaţă, cea mai mare parte a invitaţilor au plecat imediat după micul-dejun.
Dan Andronic a rămas pe loc. Şi n-a fost deloc încântat când a dat nas în nas cu ziariştii de la Cotidianul, pe un culoar de hotel. „V-a trimis Vântu sau sunteţi pe banii voştri aici?“
Top 10 al VIP-urilor de la nuntă
Călin Popescu Tăriceanu - premier
Adrian Năstase - fost premier al României (PSD)
Dan Ioan Popescu - vicepreşedinte PC
Miron Mitrea - şef de campanie PSD
Dorin Marian - consilier al premierului Tăriceanu
Dan Fischer - om de afaceri
Dorin Cocoş - om de afaceri, soţul Elenei Udrea
Cătălin Harnagea - fost şef SIE
Dumitru Nicolae - om de afaceri
Cozmin Guşă - preşedinte PIN
Hotelul nunţii
Hotelul Vista Palace este situat în localitatea Roquebrune Cap Martin din Franţa, mai exact la o răscruce de drumuri. La trei kilometri în dreapta se află Italia şi la un kilometru este Principatul Monaco. Hotelul este construit pe o stâncă şi domină Riviera. Hotelul are o capacitate de 70 de camere, preţul mediu fiind de 350 de euro cameră/ noapte. Proprietarul hotelului este un avocat italian foarte bogat, şi nu Dumitru Nicolae, aşa cum s-a speculat în presă. O masă la unul dintre restaurantele hotelului costă în jur de 50 de euro de persoană, iar cea mai ieftină sticlă de vin costă 20 de euro. Surse din interiorul hotelui susţin că Dan Andronic a ocupat pentru nunta sa peste 40 de camere.

http://cotidianul.ro/tariceanu_cu_ferrari_de_imprumut_atractia_nuntii_de_la_monte_carlo_video-50297.html