Saltar a Navegación

Blog de carpiber

40 de ani de FMI. Destul!

Sursa: http://www.frontpress.ro/2012/12/40-de-ani-de-fmi-destul.html

La 15 decembrie 1972, România a devenit membru cu drepturi depline al Fondului Monetar Internaţional prin semnarea acordului de aderare şi vărsarea cotei sale de participare. Tocmai s-au împlinit 40 de ani de la acest eveniment.

Ceausescu si programul nuclear al Romaniei

Sursa: http://www.frontpress.ro/2013/02/ceausescu-si-programul-nuclear-al-romaniei.html

Proiectele lui Nicolae Ceauşescu de independenţă politică în cadrul blocului comunist nu puteau fi susţinute fără autonomie energetică. La începutul anilor ’70 a căutat cele mai bune soluţii pentru dezvoltarea unei reţele de centrale nuclear-electrice.

Radacinile istorice ale CORECTITUDINII POLITICE. Sau despre TERORISMUL CULTURAL

Sursa: http://www.frontpress.ro/2013/02/radacinile-istorice-ale-corectitudinii-politice-sau-despre-terorismul-cultural.html

Radacinile istorice ale CORECTITUDINII POLITICE. Sau despre TERORISMUL CULTURAL

Sursa: http://www.frontpress.ro/2013/02/radacinile-istorice-ale-corectitudinii-politice-sau-despre-terorismul-cultural.html

N-o să am destui bani...pe Holdul meu de onoare !

 

Catavencu 27 Ian 2010 | Cristian Teodorescu

 

Dacă tot e să mă îmbogățesc brusc și pe neașteptate, refuz ipoteza loteriei, cu doar cîteva milioane de euro și a drepturilor de autor de pe urma unei cărți de succes mondial. Discutăm de la un miliard de euro în sus, să mă invidieze Becali, să-mi spună Vântu „Colega!“ să-și aducă aminte Patriciu că ne cunoaștem, iar Voiculescu să regrete că nu ne-am cunoscut.

mistere sufletesti, sau simple stupizenii umane ... valori echivalente ??

La lógica del cavernícola

Por Tercera Cultura día 2 Julio, 2009 (http://www.terceracultura.net/tc/?p=1359)

Por Mary Vallis, National Post (via: richarddawkins.net) [trad. V. Carbona]

El profesor Hank Davis arguye que nuestros cerebros son cada vez más obsoletos, porque seguimos razonando de manera primitiva, alegremente inmersos en “la superstición, la magia, y la fe ciega, en lugar de quemar las calorías mentales extras que se requieren para pensar de manera crítica y llegar a conclusiones racionales”.

Experienta vietii de uzina - Simone Weil

Datorita faptului ca erorile tipografice depaseau o limita razonabila, voi lasa doar legatura catre acest document, ce poate multora le vor reaminti parte din trecutul lor, multora nu le vor spune nimic, si de nu ajuta direct, oricum ca experienta umana e de neinlocuit: http://www.idea.ro/revista/pdf/29/weil.pdf Mai ales ca persoana ce povesteste nu e o persoana "normala".

LA MOARTEA UNUI GIGANT: Lecţia lui Kolakowski

Vlad Stoicescu Marţi, 21 Iulie 2009 Vineri dimineaţă (17 iulie), Leszek Kolakowski era încă cel mai important filosof european în viaţă. La 81 ani, marele gânditor şi-a permis, la prânz, luxul de a părăsi o lume căreia îi predase lecţia cea mai importantă.

Kolakowski a fost câte puţin din toate: un marxist dezamăgit suficient de devreme, un liberal prea puţin convins, un ateu reconvertit şi, poate, cel mai mare intelectual european care a pledat, după propria “mântuire”, împotriva ispitei de a construi noi religii politice.

Ce avem de conservat?

Cuvîntul „conservator“ nu e deloc cool. Unul dintre colaboratorii noştri de astăzi spune că acesta e un rezultat al deceniilor de condiţionare mentală în comunism, cînd conservatorismul era curentul politic al moşierimii exploatatoare. S-ar putea să fie şi asta adevărat, deşi nu explică de ce cuvîntul are o patină „ne-cool“ peste tot prin lume. Un coleg de redacţie căruia i-am spus că gîndeşte conservator aproape că s-a vexat, deşi fusese o constatare-compliment din partea mea.

Fathers - Then & Now

n 1900, fathers prayed their children would learn English. Today, fathers pray their children will speak English.

In 1900, a father's horsepower meant his horses. Today, it's the size of his minivan.

In 1900, if a father put a roof over his family's head, he was a success. Today, it takes a roof, deck, pool, and 4-car garage. And that's just the vacation home.

In 1900, a father waited for the doctor to tell him when the baby arrived. Today, a father must wear a smock, know how to breathe, and make sure film is in the video camera.

In 1900, fathers passed on clothing to their sons. Today, kids wouldn't touch Dad's clothes if they were sliding naked down an icicle.

In 1900, fathers could count on children to join the family business.

LUMEA DE DUPĂ CRIZĂ

Barry SCHWARTZ

Fericirea

Psihologii şi alţi specialişti în ştiinţe sociale (cu excepţia celor mai mulţi dintre economişti) au descoperit în ultimele decenii multe lucruri despre ce anume ne face fericiţi. Ei ne-au arătat că, în societăţile numeroase, banii nu cumpără atît de multă fericire precum se crede. Într-adevăr, pentru cei care trăiesc deasupra nivelului de subzistenţă, banii pot cumpăra foarte puţin.

Ei ne-au mai arătat ce anume ne influenţează bunăstarea mai mult decît banii: relaţia apropiată cu familia, prietenii şi cu comunitatea; munca semnificativă; securitatea (financiară, a jobului, şi cea privind sănătatea); şi democraţia.

recenzie: Inside the Stalin Archives

March 2009

The lingering stench: airing Stalin’s archives

by Gary Saul Morson

On Inside the Stalin Archives by Jonathan Brent.

http://www.newcriterion.com/articles.cfm/The-lingering-stench--airing-Stalin-s-archives-4028

aviz Amatorilor

Lucian MÎNDRUŢĂ

Dumnezeu se joacă cu casa închisă

 

 

bogatia natiunilor sau a naratiunilor ?

sau Avutia Natiunilor poate, pt cei mai exigenti !

visul unei nopti de iarna

DILEMA VECHE Anul V, nr.247 - 10 noiembrie 2008

SITUAŢIUNEA

G.M. TAMAS - O scrisoare către Andrei Pleşu

Keynes se întoarce, nu Marx!

Keynes se întoarce, nu Marx!
- Daniel DĂIANU

Criza financiară provoacă suferinţă şi fiori în întreaga lume, forţînd guvernele să naţionalizeze părţi însemnate ale sectoarelor bancare, iar băncile centrale să injecteze cantităţi imense de lichidităţi în pieţele financiare. Unii s-au grăbit să declare că această criză demonstrează lipsa de viabilitate a capitalismului, iar alţii acuză guvernele de introducerea, de facto, a socialismului. Ambele raţionamente sînt greşite.

La portile Occidentului

 Mădălina ŞCHIOPU 

Spirit românesc ??

Un cioban ardelean statea pe iarba, in apropierea unei fant

virtualitati, imagistica si vectorii sociologici

 Undeva prin lume, rasfoii un manual de strategii moderne - e bine sa precizez ca dupa Evenimentele din 89 - aplicate de catre armatele moderne. Bun, pina aici nimic nou, era straniu pt. mine, nascut,crescut si educat in spirit <<colectivist>>, dinamica de grup si alte fineturi lingvistice ce-mi scapa, dupa cum greu mi s-ar parea sa descriu Evenimentele Contemporane din România (sic!), dar ultima se numea chiar asa: Vectori Sociologici, si enumera acolo de fapt mijloacele de influentare si dirijare ulterioara a opiniei publice din zonele "de interes"!

a treia scoala din Atena: stoa poikile...sau ce stia Zamolxe cind "civiliza" pe daci..poate!

Andrei PLEŞU | nici aşa, nici altminteri
Lecturi stoice de Crăciun

Înainte să se convertească la creştinism, lumea romană tîrzie supravieţuise moralmente prin înţelepciunea stoică, cu aura ei de resemnare dîrză, cu asceza ei amară, fără iluzii şi fără altă speranţă decît aceea a vindecării de patimi. Există, în stoicism, o nobleţe impunătoare, un duh ascetic boreal, un exemplu de verticalitate fără cer. Nu întîmplător, stoicismul a pătruns, discret, dar viguros, în ţesutul pedagogiei creştine. Epictet şi Marcus Aurelius au rămas pînă azi cărţi de căpătîi ale civilizaţiei europene. Ce lipsea totuşi stoicilor, pentru a obţine nu o rezonabilă adaptare la lume, ci o lume nouă, cu alte temeiuri şi cu alte văzduhuri? Cu alte cuvinte, cum se poate transforma filozofia în credinţă? Nu pun această întrebare pentru a livra un răspuns sau pentru a furniza proiectul unei ample cercetări academice. O propun, pur şi simplu, ca temă de meditaţie în preajma Crăciunului. Căci venirii pe lume a lui Isus Hristos îi corespunde, analogic, venirea pe lume a creştinismului în spaţiul marelui imperiu stoic al Romei.

Realul – la proba imaginii

Eveline Pinto Realul – la proba imaginii. Urme ale memoriei si-ale artei Chestiunea despre care vreau sa vorbesc nu trimite la vreo ontologie sau metafizica, caci am multa simpatie pentru ceea ce Clément Rosset numeste „principiul realitatii suficiente“1; nu voi sustine, impreuna cu Platon, ca imaginea este reflexia degradata a Ideii si nici, cu Heidegger, ca, din punctul de vedere al istoriei fiintei, evenimentele istoriei reale sint indiferente.

TRANZITIA, minciuna seculara

 

Tranzicija –Mine, Yours, Ours, Galerija Kortill, Rijeka, 1–4 martie

La saisprezece ani de la caderea comunismului, s-ar parea ca s-a spus totul despre fostul regim politic, despre noua situatie economica si despre procesul numit, indeobste, tranzitie. Între timp, majoritatea fostelor tari comuniste au devenit membre nu doar ale NATO, ci si ale Uniunii Europene, si astfel, cel putin oficial, tranzitia lor spre democratie s-a incheiat. Evident, schimbarile politice si economice petrecute in tarile Europei de Est s-au produs in conformitate cu anumite planuri care, oricum ar fi, nu vor putea ascunde prabusirea citorva mituri de baza ale deceniului trecut si nu vor putea pune in umbra anumite procese, noi elemente ale vietii reale care s-au dovedit a fi semnificativ diferite de ceea ce si-ar fi putut inchipui indivizii in noile conditii. Diferite situatii fundamentale au iesit la suprafata in viata societatii, in sens larg, iar procesele de schimbare au generat diferite rezultate: diferente suparator de mari intre stilurile de viata ale unor indivizi apartinind aceluiasi grup social au aparut in cadrul unei perioade de timp suspect de scurte. Evenimentul intitulat Tranzicija – Mine, Yours, Ours [Tranzitie – a mea, a ta, a noastra] a urmarit sa analizeze interpretari neoficiale ale schimbarilor politice, economice si culturale, indeosebi prin examinarea situatiilor care aruncau o lumina asupra aspectelor mai intunecate ale schimbarii de sistem politic. Organizatorii, membri ai grupului Rijeka Drugo More, au examinat in primul rind insusi conceptul de tranzitie (tranzicija), un concept care ar trebui sa semnifice pur si simplu, in mod neutru, o tranzitie de la un sistem la altul, termen care, cu toate acestea, chiar de la inceputul anilor nouazeci, a dobindit conotatii pozitive in constiinta cetatenilor Europei Centrale, devenind sinonim cu privatizarea, un garant al democratiei. Procesul de transformare, privatizarea proprietatii de stat si a sferei publice, calauzita exclusiv de logica valorii de piata, nu a intimpinat niciun fel de obstacole, in timp ce intrebarea e inca deschisa: daca, in conditiile competitiei libere, ar fi putut aparea sau nu alte criterii ale coeziunii sociale. O conditie fundamentala a democratiei este idealul egalitatii, purtind cu el promisiunea egalitatii de sanse, pe care economia de piata neoliberala urmareste s-o realizeze, laolalta cu protejarea capitalului privat. Totusi, e imposibil sa obtii egalitate sociala respectind criteriile economiei de piata, caci competitia capitalurilor de diferite dimensiuni lezeaza idealul egalitatii de sanse si deci necesita corectie sociala. Evenimentul Tranzicija – Mine, Yours, Ours a incercat sa scoata in evidenta anumite aspecte ale transformarii democratice central-europene, cum ar fi promisiunea mitului perioadei de tranzitie, falsa nonideologie din spatele transformarii sistemelor culturale si schimbarea rolului serviciilor publice de media. Organizatorii au precizat: „Am decis, in mod deliberat, sa studiem tranzitia in aspectele sale simbolice, culturale si informationale, intrucit putem urmari astfel raportul dintre promisiunile ideologice si realitatea sociala“, indicind interesul pentru aspectele sociale ale chestiunii in cauza. Ca rezultat al privatizarii, au avut loc o serie de mutatii in Europa Centrala, iar acestea au ajutat la rezolvarea unor probleme de infrastructura, insa, cu toate acestea, mase uriase de oameni au fost impinse spre periferia societatii. Citeva dintre lucrarile video incluse in expozitia organizata in timpul evenimentului au prezentat „natura moarta“ economica provocata de schimbarea in domeniul dreptului la proprietate, modul in care, printre altele, un sistem functional a devenit total neoperativ sub presiunea noii situatii economice. Filmul Majei Bajevic´ (Case Sheath [Cazul Sheath]) prezinta reducerile de la o tabacarie de mare traditie. De fapt, destul de frecvent, competitia intemeiata pe capital strain reuseste sa anihileze intreprinderile locale relativ profitabile. Filmul prezinta procesul dureros prin care noua intreprindere ia locul celei vechi si ii condamna pe toti cei din jur la un lent proces de ruinare. Vechea fabrica, ce oferea o slujba majoritatii locuitorilor din Visoko, isi pierde profesionistii, aura, clientii cistigati de-a lungul citorva decenii trecute. Lucrarea lui Bajevic´ ii prezinta pe locuitorii asezarii, pe muncitorii vechii fabrici si documenteaza o actiune menita a pastra memoria amintitei fabrici si a angajatilor ei. Împreuna cu muncitorii, artistul confectioneaza o invelitoare de piele pentru o casa bosniaca. Cu mare maiestrie, acestia aplica invelitoarea de piele pe casa, pina cind cea dintii se identifica cu casa, imprumutindu-i forma. Lucrarea de arta serveste drept monument al vremurilor cind locuitorii orasului lucrau intr-o fabrica aflata in proprietatea propriei lor comunitati. O alta lucrare video prezinta ultimele zile ale unei fabrici aflate pe teritoriul fostei Republici Iugoslave. Filmul T.U.P. al Marijanei Vukic´ prezinta, dintr-o perspectiva fixa, o cladire industriala parasita, in ruina. E dificil de spus daca filmul, cu o durata de treizeci de minute, e o natura moarta sau un document al anumitor intimplari, intrucit, aparent, nimic nu se petrece pe ecran – ca si cum obiectivul ar fi inregistrat o scena incremenita in timp. O usoara schimbare apare la caderea noptii, cind o lumina slaba, semn al activitatii din cladire, devine vizibila. Daca nu competitia, atunci schimbarile din politica economica a autoritatilor locale au condus la distrugerea vechilor fabrici. Dupa razboiul din Iugoslavia, oficialitatile orasului Dubrovnik au abandonat domeniul economic, iar muncitorii au ramas someri. În prezent, orasul traieste aproape exclusiv din turism, cei citiva muncitori industriali ramasi asteptind in zadar aparitia unei conduceri in stare sa faca din nou fabrica profitabila. Totusi, asa cum demonstreaza documentarul 5 Factories – Worker Control [5 fabrici – controlul muncitorilor] al lui Oliver Ressler si Dario Azzelini, asteptarea nu e unica strategie de supravietuire. Cei doi artisti au intervievat oameni de la cinci fabrici din Venezuela, fabrici cumparate prin credit de la stat de catre angajatii lor, inainte de a colapsa – fabrici care, de atunci, au desfasurat o activitate de succes. Cele cinci fabrici functioneaza in forme alternative de institutii de productie aflate in proprietate colectiva, scopul lor fiind acela de a furniza cele necesare traiului comunitatii locale si de a reusi sa concureze cu consortiile private active, la rindul lor, in tara. Fabricile prezentate in film produc bunuri in diferite domenii, cum ar fi textile, produse de aluminiu, tomate, cacao si hirtie, in timp ce muncitorii si conducatorii vorbesc despre suisurile si coborisurile intreprinderii, despre organizarea proceselor de productie si descriu in detaliu principiile de functionare si metodele de productie puse la lucru in fabrica. Fabricile sint in proprietate colectiva, in timp ce oamenii din diferite posturi – conducatori, ingineri sau simpli muncitori – muncesc pentru salarii egale, iar angajatii trebuie sa cunoasca fiecare faza a procesului de productie, pentru a-si constientiza nu doar propriile sarcini, ci si valoarea si beneficiile sociale ale muncii lor. Una dintre cele mai emblematice si, in acelasi timp, constiente fraze din documentar este aceasta: „Daca credem in socialism, putem sa-l facem sa functioneze, insa daca nu avem incredere in el, nici macar o armata de oameni ca Hugo Chavez nu-l va face sa functioneze pentru noi“. Filmul lui Ressler si Azzelini contrasteaza puternic cu lucrarile concepute in jurul proceselor de tranzitie din tarile est-europene, acesta fiind probabil motivul pentru care organizatorii i-au selectat aparitia nu in cadrul expozitiei, ci ca parte a vernisajului evenimentului. În timp ce in America de Sud, atit la nivel guvernamental, cit si individual, oamenii au preluat conducerea destinului lor colectiv, in Europa de Est solidaritatea si interesele comunitatii sint intr-o stare de ruinare completa. Individualizarea si nevoia de a crea si de a acumula proprietate privata au declansat o competitie ce nu lasa loc pentru altceva in afara interesului individual sau strict familial. Cu toate acestea, capitalul strain nu e singurul care sprijina starea de tranzitie din tarile in curs de transformare economica si politica: cetatenii insisi pornesc in cautarea mijloacelor de a dobindi un trai mai bun, in strainatate. Lucrarea video a artistului din Republica Moldova Pavel Braila schiteaza o imagine ironica a emigrarii in starea de tranzitie. Un sfert din concetatenii lui Braila lucreaza in strainatate si, in consecinta, o parte semnificativa a tarii se afla constant in miscare. Existenta de afara si viata petrecuta acasa se impletesc, coexista intr-o hipnoza reciproca. Naratiunea lucrarii video Euroline Catering se bazeaza pe calatoria europeana a „casei“. Artistul, care lucreaza in Germania, ii cere familiei de acasa sa-i pregateasca mincare traditionala moldoveneasca, vin, prajituri si sa i le trimita in Germania, prin intermediul unui autocar care transporta turisti. Videoul documenteaza munca febrila a celor ramasi acasa, activitatea intregului cerc de rude si calatoria pachetului cu mincare, cu autocarul, prin Europa. Filmul este o excelenta imagine a existentei de emigrant a indivizilor din Europa de Est. Cetatenii moldoveni care aleg calea prosperitatii individuale peste hotare beneficiaza de ajutorul celor de acasa, emigrantul primeste binecuvintarea familiei, insa aceste persoane nu pot influenta nici viata de zi cu zi, nici pe cea a societatii din care provin. Ca urmare a dezvoltarii sferei private, Europa de Est se confrunta cu un acut fenomen de individualizare, care genereaza o veritabila criza de identificare. Se poate sa nu o fi observat, insa in ultimii saisprezece ani sfera publica a disparut atit in asezarile urbane, cit si in cele rurale. În ciuda efortului continuu depus de media publica de a crea sentimentul ca cetatenii sint implicati intr-un anumit discurs social, adevarul e ca toate aceste institutii media doar mimeaza existenta unui spatiu liber. Proiecte culturale precum Tranzicija – Mine, Yours, Ours, bazate pe o anumita constiinta politica, ar putea, din pacate, sa dispara din discursul cultural chiar inainte de a fi in stare, de la nivelul unei categorii estetice, sa influenteze si intareasca identitatea de sine a tineretului est-european.

sa mai scriu, sa nu mai scriu...???

Si iaca asa, tot rupind petalele margaretei, intilnii o revistuta, adica format de buzunar (pocket, o poché, de unde vine si poseta compatrioatelor noastre de zi cu zi !!!) numita: "Origini România",editia din noiembrie, si anunatata si o adresa electronica(www.clubraiz.com), asa ca o ridicai de unde era aruncata si incepui s-o rasfoiesc cu atentie !! Intre altele, dosarelul referitor la România din adresa semnalata este, si de ce ma mira: GOL !!! Explicatii, ioc !!! Nici constructie, nici reconstructie, nic !!

EUROPA,mon amour..sau prin cenusa Imperiilor,daca mai e cazu sa discriminez europenii între ei...o fi cazu?

Cristian GHINEA | claustrofog Un continent prea mic pentru două teorii

Uniunea Europeană are un nou tratat. E drept că, dacă încerci să-l citeşti, nu înţelegi mare lucru, pentru că de fapt noul tratat doar modifică articole din cele precedente. E limpede că nu se vor edita broşuri cu Tratatul de la Lisabona, ca să ştie cetăţenii europeni cu ce s-au ales. Şi, apropo, care cetăţeni europeni? Mă întreb ce se va învăţa la şcoală despre acest moment. Două teorii contrare bîntuie istoria UE. N-am să vă plictisesc cu numele teoriilor academice, pentru că sînt destul de fluctuante şi nici nu contează dacă oamenii care susţin ceva îşi spun lor înşişi federalişti, neofuncţionalişti sau punkişti. Să spunem doar că teoria 1 priveşte UE ca pe o structură care a plecat dintr-un spirit al vremurilor în care statul naţional era depăşit şi se cerea dezvoltarea organică a ceva care să fie mai mult decît suma părţilor. Această teorie priveşte istoria UE ca un continuum în care punctul final va fi un stat supranaţional, cu cetăţeni la fel de supranaţionali. De ce e nevoie de un asemenea stat? Pentru că globalizarea şi noile fluxuri economice fac statele naţionale desuete. Sau pentru că ataşamentul oamenilor faţă de statul naţional a slăbit şi se cere o nouă structură care să le canalizeze sentimentele de grup. Explicaţiile sînt diverse. Teoria 2 spune că de fapt UE a fost, este şi va fi doar o sumă de tratate semnate de nişte state naţionale, că nu a fost şi nu este nimic mai mult decît permit guvernele naţionale să fie, că nu există cetăţeni europeni, ci doar nişte vecini care s-au cam plictisit să se omoare în războaie şi vor să încerce pacea pe termen lung.

Páginas

Suscribirse a RSS: Blog de carpiber


Main menu 2

Dr. Radut Consulting